Terapii in aer liber

Spaţiul de terapie in aer liber a apărut ca o necesitate de a diversifica gama serviciilor, dar şi pentru a răspunde nevoilor permanente ale beneficiarilor şi famiilor acestora de a desfăşura programe terapeutice care să acopere o varietate cât mai largă de medii de viaţă.

Pentru a creşte calitatea vieţii beneficiarilor noştri, am adaptat şi amenajat terasa într-un spaţiu destinat terapiilor în aer liber, sub forma  unui loc de joacă, unde specialiştii Centrului organizează activităţi terapeutice integrate între copii sau tineri cu dizabilităţi şi copii sau tineri tipici.

Activităţile în aer liber au un rol important în dezvoltarea armonioasă şi sănătoasă a copilului. Într-o epocă în care televizorul şi calculatorul domină din ce în ce mai mult viaţa copilului şi îl atrag în plasa sedentarismului, activităţile în aer liber reprezintă o soluţie reală la care merită să apelăm şi ca părinţi şi ca specialişti. În general, activitatea fizică şi jocurile care se practică în aer liber au un impact puternic şi asupra dezvoltării lui emoţionale şi sociale dar şi asupra comportamentului lui. Jocul în aer liber ajută copilul să îşi facă prieteni noi şi să-şi dezvolte viaţa în plan social, fiind un puternic instrument de socializare. 

Terasa include un traseu senzorial complex şi echipamente speciale destinate activităţilor în aer liber (pod – traseu de lemn, mini – stepper, mini – bicicletă statică, tobogan, leagăne, trambulină, măsuţe de scris / lucru ş.a.). De asemenea, întreg spaţiul este decorat si amenajat pentru a  stimula simţurile copiilor fiind adecvat diferitelor activităţi de socializare, stimulare senzorială şi terapie prin arte combinate.

Toate aceste activităţi au drept consecinţe: stabilirea unei relaţii terapeutice mai apropiate, evitarea rutinei în programul de recuperare, care adesea este de lungă durată, conștientizarea comunităţii privind dificultăţile cu care persoanele cu dizabilități se confruntă şi o mai bună integrare a acestora în societate.

 

Mentionam ca acest spatiu a fost realizat gratie sprijinului financiar oferit de diferite companii din Elvetia, intreaga campanie de strangere de fonduri necesare fiind sub directa coordonare a Domnului Andreas Kumin.

S-a alaturat si a sprijinit financiar realizarea acestui proiect si compania Fial Imobiliare – Romania.

Asiguram o gama diversificata de servicii

KINETOTERAPIE

LOGOPEDIE

TERAPIE COGNITIVA

ART - TERAPIE

STIMULARE SENZORIALA

ABILITATI DE VIATA

SOCIALIZARE

CONSILIERE PSIHOLOGICA

ASISTENTA SOCIALA

TERAPII IN AER LIBER

|

Andrei, un dar divin …

Semnat, mămica unui copil special!

A avea un copil cu dizabilităţi este, cu siguranţă, o provocare pe care viaţa ne-o lansează fără drept de apel şi căreia, indiferent de circumstanţele în care se întâmplă, trebuie să îi facem faţă. În momentele când nu înţelegi ce se întâmplă cu tine şi cu copilul tău contează să întâlneşti oamenii de care să te “agaţi” şi să te scoată la suprafaţă. Acest lucru l-am întâlnit la Centrul “Daniel”, care este pentru mine a doua casă…

Când spun “Centrul Daniel” spun liniştea mea si progresul copilului meu. Sunt mama lui Andrei, un copil special, aşteptat cu multă iubire şi nerăbdare, un copil care oferă la rândul său linişte şi dragoste celor din jur. Venim la Centru de 6 ani…ani frumoşi în care am descoperit împreuna cu Andrei că există oameni devotaţi semenilor săi. Nici nu ştiu care ar fi fost evoluţia lui fără terapie. Aici am găsit un exemplu în Doamna Preşedinte, o femeie puternică cu un caracter minunat, care a reuşit să mă facă să înţeleg că pentru copilul tău nu există limite!

Viaţa nu este tocmai aşa cum ne-o planificăm, dar dacă ştii să vezi partea frumoasa a ei, atunci poate deveni o viaţă perfectă pentru tine.

Vă mulţumesc din suflet pentru tot sprijinul acordat!

Sponsori si sustinatori